Oprea Horia

Oprea Horia

Şcoala Gimnazială Nr.6 Râmnicu Sărat

"Omul nu poate deveni om decât dacă este educat"-J.A.Comenius

În viaţa tribală oamenii strigau sau făceau semne pentru a-i feri pe ceilalţi de un pericol sau pentru a-şi anunţa semenii că au gasit hrana. Dar, ca multe lucruri care la origine au fost vitale, salutul a devenit un simbol. Însă, chiar şi astăzi, se impune un anume ceremonial care ridică multe probleme.

Să ştii să saluţi este, într-adevăr, dovada că ştii să respecţi uzanţele. Salutul este prima manifestare de curtoazie cu care întâmpini pe cineva. Deşi formulele de salut sunt vechi de când lumea, salutul în sine are o infinitate de nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, de pildă, în ce măsură îl stimezi, cu condiţia să mai adaugi încă un mic gest.

Orice salut este o formă de politeţe, dar nu implică acelaşi grad de cordialitate. Ştim cât de greu este să-i faci pe copii să salute pe cineva. Cei mici îşi îmbrăţişează mama de câte ori o văd, pentru a-şi dovedi dragostea. Dar dacă apare pe neaşteptate unchiul Vasile, cu barba lui neagră şi stufoasă, copilul va refuza categoric să scoată vreo vorbă.

Pentru adult, salutul nu presupune o manifestare de dragoste, ci un gest de politeţe, o convenţie. Pentru copil, acum când este foarte mic, singurul criteriu este acela al simpatiei sau antipatiei. Mai târziu, sub influenţa educaţiei, el se va convinge singur de cât e de necesar salutul în relaţiile cu oamenii.

Nici un om nu este atât de neînsemnat încât să nu merite un salut din partea noastră. Cei care aşteaptă cu privirea fixă, cu buzele strânse şi cu o grimasă pe faţă să fie salutaţi ca eventual să răspundă sunt şi prost crescuţi şi de rea credinţă. Numai snobii pot crede că demnitatea lor e micşorată de un salut politicos.

La ţară, în oraşele mici sau la periferia marilor oraşe, există încă bunul şi străvechiul obicei de a-i saluta pe toţi cei pe care îi întâlneşti, fie cunoscuţi, fie necunoscuţi. În aceste locuri, sentimentul de apartenenţă la aceeaşi comunitate este încă viu şi să nu saluţi înseamnă să-ţi atragi antipatia tuturor.

Anonimatul marelui oraş, unde eşti pierdut în mulţime, nu mai permite evident acest salut generalizat. Aici funcţionează alt cod, ale cărui uzanţe reglementează modul de a saluta. Iată câteva din regulile sale de bază: bărbatul salută mai întâi o femeie, chiar dacă este mai tânără; tânărul sau tânăra îi salută pe cei mai în vârstă; noul venit pe cei care sunt deja adunaţi; inferiorul pe superiori. Este obligatoriu să răspunzi la orice salut deoarece a refuza să răspunzi la un salut înseamnă să-l jigneşti grav pe cel care ţi s-a adresat.

Doamna răspunde la salutul care îi este adresat printr-un surîs care va dovedi persoanei întâlnite că aţi recunoscut-o. În ţările anglo-saxone, femeia salută prima, pentru a-l autoriza astfel pe domnul întâlnit să o salute. În schimb, în Europa continentală, regula este următoarea: domnul salută, doamna răspunde. Doamna mai tânără o salută pe cea mai în vârstă care îi răspunde la salut. Două persoane de acelaşi sex şi de aceeaşi vârstă se salută simultan.

Ai dreptul să refuzi un salut ? Am spus deja că a refuza să răspunzi la salut înseamnă a-l face pe celălalt să înţeleagă că te-a ofensat grav, pe tine sau pe unul din membrii familiei tale. În afara acestor cazuri, nu există salut pe care poţi să-l refuzi fără să încalci în mod deliberat şi grosolan regulile elementare ale bunei cuviinţe.

Există totuşi împrejurări în care am prefera să ne facem că nu vedem anumite persoane pentru a le saluta, deoarece am avut cu ele un conflict. Aceste cazuri cer mult tact şi o mare prezenţă de spirit pentru a găsi o soluţie onorabilă. Pentru a evita întâlnirea, o facem când suntem încă la mare distanţă. Dar dacă întâlnirea este inevitabilă, vom saluta scurt. Acest salut ar putea fi pentru celălalt o mică lecţie dacă el este vinovat, iar dacă noi suntem vinovaţi, salutul nostru poate duce la o împăcare.

Cel care intră într-un local salută, cel care se află acolo răspunde la salut. Această regulă este valabilă în restaurante, compartimente de tren, săli de aşteptare, lifturi, magazine. Te ridici, te descoperi când se intonează un imn naţional sau când se înalţă drapelul unui stat. Pe durata ceremoniei trebuie să te comporţi decent, pentru a arăta că respecţi sentimentele altora.

În altă ordine de idei, salutăm tot grupul din care face parte o cunoştinţă. Se întelege că persoanele care o însoţesc vor răspunde la salut, dar nu vor întreba numele dumneavoastră.

Se pune întrebarea dacă trebuie să adăugăm la gesturi o formulă de salut. De la caz la caz, da. Oricum, ea este dictată mai întâi de obiceiul pamântului şi apoi de împrejurările momentului. De pildă, există persoane pe care le cunoaştem din vedere şi cărora timp de decenii le adresam un salut prin înclinarea capului, fără să pronunţăm nici un cuvânt. Dacă întâlnim rude, prieteni, sau cunoştinţe apropiate, vom schimba un " Bună ziua!" chiar dacă nu ne oprim pentru o conversaţie. În schimb, dacă întâlnim alte persoane, formula obişnuită va fi " Bună ziua! " sau " Bună seara! ".

Când ne despărţim de cineva, formulele de salut sunt : "La revedere!", "Bună seara!", "Noapte bună!".


SALUTUL VERBAL, STRÂNGEREA MÂINII, SĂRUTATUL MÂINII


Strângerea mâinii se practică mai ales când cele două persoane care se întâlnesc urmează să se oprească şi să stea puţin de vorbă. Este o formă de salut care datează din antichitate şi care este încărcată de un simbolism profund. Să saluţi pe cineva strângându-i mâna este un semn de mare stimă. În acest caz, regulile sunt inverse: cel care întinde mâna primul este doamna, persoana mai în vârstă sau superiorul. Tot persoanei de rang superior îi revine iniţiativa formulei de salut. Se întâmplă ca din grabă sau din necunoaşterea acestei reguli, tânărul să fie primul care întinde mâna. Să o refuzi este, în această situaţie, un afront pe care n-ai dreptul să i-l faci, decât în ultimă instanţă. Cel mai ocupat dintre oamenii de stat nu trebuie să refuze să strângă mâna celui mai pisălog dintre solicitanţi. Să fie stabilit deci, ca să refuzi o mână întinsă este o sancţiune de o gravitate excepţională.

Un bărbat se va ridica pentru a strânge mâna cuiva. Doamnele nu trebuie să se ridice decât pentru a da mâna unei persoane mai în vârstă sau pe care vor s-o onoreze în mod special. Se spune, pe drept cuvânt, că modul în care strângi mâna celuilalt îţi dezvăluie firea. Să evităm deci să avem o mână moale sau una care o zdrobeşte pe a celuilalt. Ne vom feri, de asemenea, să apucăm doar vârful degetelor. O mână este o mână, iar o strângere de mână o strângere de mână. Cum există destule persoane superstiţioase, se va evita strângerea mâinii pe deasupra alteia, în cruce. De altfel, gestul este total lipsit de eleganţă. Este mai simplu să urmăm ordinea firească a priorităţilor: doamnele între ele, doamnele şi domnii, domnii între ei.

Mâna pe care o strângem este în mod tradiţional dreapta. Uzanţa datează din timpurile când în mâna dreaptă ţineai o armă, iar când întindeai mâna goală însemna că doreai pace.

Strângerea mâinii poate însemna şi altceva decât salutul. Se strânge mâna şi pentru a marca încheierea unei afaceri, pentru a sublinia condoleanţele, felicitările, o rugăminte, o mulţumire sau o scuză. Este un semn de camaraderie, de prietenie sau de dragoste.

Cum procedăm când purtăm mănuşi? Pe stradă bărbatul îşi scoate mănuşa din mâna dreaptă pentru a strânge mâna unei femei, chiar dacă aceasta poartă mănuşi. Femeile îşi scot mănuşile când ajung la locul unei întâlniri stabilite. Mănuşile nu se ţin pe mână în restaurant, în sălile de teatru, concert sau expoziţii. Într-o biserică protestantă, mănuşile se pot ţine pe mână, dar într-o biserică ortodoxă sau într-una catolică, unde se face semnul crucii la intrare după ce ţi-ai înmuiat degetele în apa sfinţită, este firesc să le scoţi.

Ce trebuie să ştim despre sărutatul mâinii? Este vorba, după cum se spune, despre un obicei vechi şi demodat sau, dimpotrivă, despre un act de supremă politeţe, apanaj al bărbaţilor bine crescuţi? În general, numai femeilor respectabile li se sărută mâna, dar nu în aer liber sau pe stradă, ci numai în casă. Sărutatul mâinii pe o mănuşă sau peste masă este o gafă.

Este larg răspândit obiceiul ca două persoane care se întâlnesc să se sărute pe ambii obraji. În plină stradă acest lucru nu lasă o impresie bună, dar la gară sau la aeroport nu şochează pe nimeni.
Partea de jos a paginii web
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one